Apollon, Troia, Hercule, stinși prin timpul efemer!
Țara Sfântă și cerească, unde zeii îi simți aproape
Munții se răstoarnă-n ape, insule mii printre ape!
Opa! ΏΠΑ, Χρόνια Πολλά! Curg acorduri prin taverne
Alb-albastru, apusuri calde, case și yachturi moderne!
Eleftheria! Agapi! Suveniruri, magazine
Rodii, leandrii și souflaki, portocali, peșteri marine!
Panselinos apopse! Să ne scufundăm în mare
Și îndrăgostiți de perle, să plutim fără suflare!
Se aude Zorba grecul, c-un vin bun, poftă de viață!
Noi rămânem în picioare! Dansăm până dimineață!
Să-mi vând sufletul aș vrea, pentru-o clipă de iubire
Și pe plaja de smarald, să mă-mbăt de nemurire!
Marea leagănă corăbii, urc pe Athos-las în spate
Tot ce-a mai rămas din zi, cel de ieri, griji și păcate!
Cioroiu Marius@Χρόνια Πολλά Constanța
31
Mar, 2025
Cazinoul coboară domol peste apusul de soare într-un farmec aparte! Arc peste timp, perla iubirii de la malul mării!
13
Mar, 2025
Un nou început, o nouă iubire, o nouă poezie!
*****
Tu înger cald
Pun toată viaţa-ntr-o valiză, aleg să nu mai fiu la fel
Am stat prea mult în locuri care, mi-au dovedit că mă înşel!
Să plec trântind în spate uşa, grăbit la ceas târziu de noapte
Fără de barcă-n sânul mării, plutind în patimi eşuate!
Ca un pahar zdrobit în cioburi, mi-au ars şi inima-n amaruri
Sunt doar un om, nimic mai mult, iubirea-i doar un joc de zaruri!
S-au stins tristeţi şi cele vechi, alt început, o viaţă nouă
Din fum, cenuşă să renasc, ţesut din flori şi stropi de rouă!
Te-am aşteptat ca pe-o minune, tu înger cald în nopţi prea reci
Mă-nveleşti în alb curat, din cerul meu să nu mai pleci!
Te port pe trup iubita mea, pe buze-n florile plăcerii
În taină mi te dăruieşti, în ochi porti Raiul primăverii!
Tu înger cald @Cioroiu Marius martie 2025
Toate drepturile rezervate@
13
Mar, 2025
Pe mine mă găsiți cel mai bine în cărțile mele! De astăzi și pe raftul magazinului de souveniruri de la Castelul Balcik
13
Mar, 2025
Mănăstirea Dintr-un Lemn-loc de tihnă și rugăciune , unde timpul își pierde graba prin anii 1600 și unde atingi cu sufletul icoana fierbinte, făcătoare de minuni a Maicii Domnului…doar vântul mai șoptește dorul de cei plecați “poate” prea devreme dintre noi!
SUS ORTODOXIA!
13
Mar, 2025
Bucurii duhovnicești în lumina ortodoxiei!
Împart cu voi bucuria de a avea o parte din poeziile mele publicate și în revista Revista Calea Ortodoxă!
Să trecem cu bine prin Postul Paștelui-Postul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos!