Careul Artelor Amfora Constanța și vernisajul expoziției de arte vizuale “DOBROGEA ȘI NUANȚE MARINE”.
Onorat să particip și eu cu o pânză și o poezie!
Dăruim o parte din sufletul nostru Dumneavoastră, publicului, fără de care noi nu am putea exista!
M-am visat pentru o clipă , în cămașă dobrogeană
La căsuța părintească, în pridvor, lângă icoană!
Trist, desculţ, prin mărăcini, ars de soare și de vânt,
Doruri frânte-n amintiri și tăceri în legământ!
Ce n-aş da să mai trăiască, mama, tata, nu-s la poartă
Am atâtea să le spun, timpul trece și nu iartă!
Că-i mult rău, e greu în lume, oamenii pe vremuri fraţi
Astăzi ghimpi și vorbe-n vânt, îşi aruncă dezbinați!
A rămas satul pustiu, mierla nu mai cântă-n vale
Plânge-n dealul fără flori, râul susură a jale!
Dă-ne Doamne iar speranţă, apa vieţii, muguri, flori
Să jucăm în hora mare, geamparale-n sărbători!
Dă-mi şi aripi ca să zbor, printre maci și nemţişori
Salcii, cai, păduri de tei, cruci de piatră şi bujori!
Peste sânge de martiri, peste Dunăre și mare
Dobrogea prinsă-ntre ape, mănăstiri ,cetăţi, izvoare!
Peste Dunăre și mare@Cioroiu Marius iulie 2024